Vineri, 25 noiembrie, formatia Trooper va canta in Irish & Music Pub din Cluj Napoca. Concertul va face parte din turneul de promovare a celui mai recent album, Voodoo.
Concertul va incepe de la ora 20:00 iar pretul biletului de intrare va fi de 15 lei.
Turneul “Voodoo” va trece prin marile orase ale Romaniei, ducand mai departe bucuria unui show live, plin de energie dar si de muzicalitate. Baietii de la Trooper nu vor sa dezvaluie prea mult din planul pe care l-au facut, insa ii asigura pe sustinatorii lor ca turneul va fi un concept marca Trooper, din care nu vor lipsi momentele inedite si invitatii speciali.
Concertele Trooper vor fi deschise de catre trupa Addiction, o trupa tanara, cu mare potential, fondata in 2008 la Braila. Baietii de la Addiction au castigat pana acum cateva premii importante si sunt gata sa reprezinte cu brio urmatoarea generatie rock a Romaniei.