BestMusic.ro » Urma » Prezentarea noului album URMA - Lost End Found: Urme arhitecturale pierdute ce trebuie protejate

Prezentarea noului album URMA - Lost End Found: Urme arhitecturale pierdute ce trebuie protejate

Prezentarea noului album URMA - Lost End Found: Urme arhitecturale pierdute ce trebuie protejate

Urma vor lansa un nou album sambata, 23 noiembrie la Cinema Patria din Bucuresti, in cadrul unui concert prezentat de BestMusic si Sprint Media.

Apreciata si recunoscuta pentru calitatea productiilor sale discografice, URMA revine cu un nou material de studio, ce contine 11 piese, din care putem mentiona "Terminus" "All Wrong" sau "Cine Iubeste si Lasa", videoclipurile acestor single-uri depasind deja 1.000.000 de vizualizari pe YouTube.

Un videoclip care prezinta in detaliu noul album Urma – Lost End Found gasiti aici.

Biletele pot fi gasite online pe www.iabilet.ro si www.bestmusic.ro dar si in retelele:

- Eventim (magazinele Orange si Vodafone, in magazinele Domo si Germanos in librariile Humanitas si Carturesti)
- MyTicket (Diverta, Mag. Muzica, Sala Palatului)
- Biletoo (Cinema Patria, Libraria Eminescu, Mag. Unirea)

Preturile sunt urmatoarele:

Premium in fata scenei (in numar limitat) - 70 de lei pana in ziua concertului si 100 de lei la intrare
Acces Normal - 50 de lei pana in ziua concertului si 80 de lei la intrare

Pe www.iabilet.ro poti comanda atat bilete in format electronic (print @ home - platesti cu cardul online sau cu PayPal), cat si bilete in format fizic, cu plata ramburs sau prin OP. Pentru plata ramburs sau prin OP, va rugam sa ne contactati la contact[at]iabilet.ro sau 0741.272.967 (intre 09:00 si 18:00, de luni pana vineri).

Despre Lost End Found

Noul album a fost inregistrat in studiourile ISV , avandu-l ca inginer de sunet pe Alexandru Redes, absolvent Alchemea College of Audio Engineering.

Masteringul a fost realizat in Anglia de catre Neil Pickles, Director and Lecturer at Alchemea College of Audio Engineering, care a colaborat pe parcursul carierei sale cu artisti precum Groove Armada, Fun Lovin’ Criminals, Basement Jaxx sau A Perfect Circle.

Construit integral sub deviza "fara compromisuri", pe durata a ultimilor patru ani, noul material discografic va fi oferit publicului intr-un format de exceptie, respectiv un jurnal fotografic de 120 de pagini ce ofera imagini inedite surprinse de fotograful formatiei, Radu Dumitrescu, care a insotit pas cu pas grupul de muzicieni pe parcursul calatoriei muzicale intitulate "LOST END FOUND".

Avand ca baza de selectie mai mult de 50.000 de fotografii, efectuate in cadrul repetitiilor, sedintelor de studio, concertelor memorabile din Silver Church, Ateneu sau Sala Palatului si a concertelor din strainatate sustinute in Budapesta, Freiburg, Londra, Paris sau Berlin, artwork-ul noului material este semnat de Cristian Ioan Gutau, responsabil de altfel pentru grafica intregii discografii URMA.

Produs de Mani Gutau / Catapulta Records, in parteneriat cu Fundatia Pro Patrimonio si Ordinul Arhitectilor din Romania, noul album atrage atentia asupra unor monumente de patrimoniu ce necesita interventie imediata, privind reabilitarea si restaurarea lor.

Urme arhitecturale pierdute ce trebuie protejate si pretuite cu responsabilitate si consideratie.

Folosind exemple pozitive precum Casa Mincu / Bucuresti sau Uzinele de Apa / Suceava, unde un grup de arhitecti voluntari, dedicati si entuziasti au reusit cu eforturi constructive sa salveze si sa redea comunitatii monumente de patrimoniu inestimabile, noul album atrage atentia asupra unor urme arhitecturale de poveste, din care putem mentiona Palatul Cantacuzino, Sinagoga din Timisoara sau Cazinoul Constanta, care necesita o reabilitare si restaurare imediata, pentru a nu deveni urme pierdute iremediabil, precum Hala Matache sau Moara lui Assan.

Mai multe detalii despre acest inedit parteneriat, despre intentiile noului album discografic si modul sau unic de prezentare, vor fi dezvaluite in cadrul concertului de lansare sustinut la Cinema Patria in data de 23 noiembrie de la ora 20:00.

Incepand cu data de 24 noiembrie albumul Lost End Found va fi disponibil si in format digital, fiind distribuit international in cadrul celor mai cunoscute magazine digitale, din care mentionam iTunes, Google Play, Amazon, Deezer sau Spotify.

Un eveniment sustinut de: METALHEAD.ro, Bestmusic.ro, Radio Guerrilla, iConcert, eva.ro, cinemagia.ro, Urban.ro, 220.ro, Trilulilu, Zonga, Ziare.com, Infomusic, Mixtopia, ele.ro, Blitz TV, OOPS Media, TopGear, Gazeta Sporturilor

Facebook Event




Mai multe stiri despre: lansari albume  albume 2013  concerte 2013 
Publicat pe 07 Noiembrie 2013 , de Ioana Turcu

Adauga un comentariu