Versuri Ucigasul perfect feat Dj Nemo

[Jhivago]
Timpul e ucigasul perfect, 
Omoara tot, omoara toate  sentimentele care ne-au zdruncinat vreodata, 
Omoara ura, omoara  iubirea.
Nimic nu mai ramane…
De parca nu ne mai vrea Universul.
Timpul  imi sterge amintirea, imi sterge simtul, imi sterge versul,
Imi schimba  chipul, vietii fura sensul, risipeste stresul
Se ia de noi toti 
Si-n urma  lui nu mai raman nici chei, nici porti
Iar tu te porti de parc-o sa fii mereu  aici.
Te-asezi atunci cand ar trebui sa te ridici,
Taci atunci cand ar  trebui sa zici
Si-ataci… oameni care te iubesc crezand ca vor sa te faca sa  zaci.
E-un joc nebunesc in care ca si ceilalti te prefaci ca e totul  OK
Si-alaturi de ei distrugi lucrurile care ne unesc
Si nu  reusesc
Sa-mi amintesc chipul bunicului meu, si-mi pare rau
Dar asta nu  este unicul meu…regret
Caci timpul e ucigasul perfect,
Ne omoara putin cu  fiecare gura de aer trasa in piept. 
Ne face sa uitam cine am fost,
Ii  face pe altii sa uite ca am fost,
E ultimul martor, imi stie viata pe de  rost, 
Dar in final lumea o sa vrea sa uite de noi si de ea
Si-atunci  pacea va veni ca sa stea.

Ref x 1
[Jhivago]
De parca nu ma mai vrea  Universul.
Timpul imi sterge amintirea, imi sterge simtul, imi sterge  versul,
Imi schimba chipul, vietii fura sensul,
Imi urmeaza pasii, imi  imita mersul

Scratchuri (It-s gone till it’s )

De parca nu ma mai  vrea Universul.
Timpul imi sterge amintirea, imi sterge simtul, imi sterge  versul.

[Praetor]
Spune-mi de ce pierdem? De ce ne vindem?
De ce  luptam in tandem cu ceva invizibil?
Simt cum sub piele ceva ma arde,
Poate  parte a nu avea sens in cursul vietii

Dar exista mereu unul mai bun,  
Unul care are mai mult,
Unul care-l ascult in timp ce… pe langa mine  trece
Mult prea rapid, aproape ca vantul,
Cu timpul omul a creat  cuvantul.
De atunci, orice incercare e sortita a fi si ea nereusita
Si vad  o viata platita, o penita tocita, obosita
Sa astearna pe foi gandurile celui  ce ezita
O mita data, in loc de suflet o pata,
O tumoare ce se extinde, un  om ce se prinde 
In itele unei viei mizere,
Un imens Univers intre doua  emisfere ale unui creier,
Un creier ce canta in noapte si aud soapte.
Simt  o moarte dand tarcolae celor ce au trait pentru a le crea
Si ce carte scrie  ca ni-i poate lua?
Oare ni-i poate fura?
Oricum observ ca-n centru ???  ni-i schimba
In unele momente timpul ma plimba prin locuri 
Cu nume ce imi  stau pe limba, dar nu le pot pronunta
Si-mi asum doar rolul, doar fumul,  subsolul unei vieti prea normale
Doar visuri de glorie ingropate,
Doar  urmari sacrale pe un drum pierdut, lipsit de scut in batai mortale
Acum  privind in gandurile tale
Vad ca timpul te separa de lumea ta infecta si  lumea de afara,
De cel ce esti si cel de-odinioara,
Un singur calator  dintr-o gara, parasita, lipsita de miscare.
Deasupra soarele a disparut, nu  ti se pare
Ca acum lumea e doar in ganduri  muritoare?

Ref
[Jhivago]
De parca (de parca, de parca) nu ma mai  vrea Universul.
Timpul imi sterge amintirea, imi sterge simtul, imi sterge  versul,
Imi schimba chipul, vietii fura sensul,
Imi urmeaza pasii, imi  imita mersul.

De parca nu ma mai vrea  Universul.
Timpul imi sterge amintirea, imi sterge simtul, imi sterge  versul.

De parca nu ma mai vrea Universul (nu ma mai vrea Universul, mai  vrea Universul)
De parca nu ma mai vrea Universul (nu ma mai vrea Universul,  mai vrea Unïversul)