Ref.: Tic tac, trecu un veac In nebunia fara leac. Un veac intr-un tic tac, Secunda mamii lui de veac
Conditia umana e-n pericol, deci, La trist final de secol douazeci Nu numai armele care ne-au podidit, Ci faptu-ngrozitor ca le-am gandit.
Inseamna ca primejdia e-aici, in noi, Degeaba amanam acest razboi, Pericolul va trece numa-n clipa cand Ne vom spala pe creier de-acest gand.
Ce bine poarta, iata, ca pe-un dulce dar Gioconda, azi, vestonul militar, Pamantul are un miros de glonte tras Si surdomutii se intrec la glas.
Natura e bolnava de imprejurari Si lumea-i numai ierarhii si scari, Pamantul nostru insusi este tuns chilug Si-l duc inchizitorii catre rug.
Lalele pot muri si pot si invia, Dar nu-mpuscati ideea de lalea, Ce-i grav, nu-i raul meu si nu-i nici raul tau Ci ca ne-am invatat cu acest rau.
Tot enervam pamantul de atatia ani Si ne miram ca ne raspund vulcani O sa cadem candva in Univers, in bot, Cu scari, cu masti, cu scaune cu tot.
Razboaie mondiale am facut tot noi, Si, daca ne-am intors din vreun razboi Am fost certati, ce-am cautat la orizont, Din pensie ni s-a scazut un front.
De parca noi am vrut sa mergem in razboi, Cati am putut sa mai venim ‘napoi, Noi am murit in Est si am murit si-n Vest Si ne-am intors de-a dreptul in arest.
Tot noi am dat impozite la perceptori, Trimisi la gherla pentru trei culori, Tot noua ni s-a luat pamant si-acum e gol, Tot noi cersim nevestei cate-un pol.
Chemati salvarea pe planeta de pamant, Sa vada oamenii care mai sunt, Chemati salvarea si pe niste doctori buni, S-aleaga sanatosii de nebuni.